FC Vaslui a ajuns la două puncte de podium după succesul fără probleme de pe terenul Ceahlăului, dar Inacio Augusto își îndeamnă elevii să rămână cu picioarele pe pământ. Antrenorul portughez nu s-a arătat entuziasmat nici măcar de performanța lui Wesley, care a înscris o triplă ce îl urcă la cota 18 goluri în Liga I.
„Puteam să câștigăm acest joc chiar și după ce am jucat la mijlocul săptămânii trecute la Galați, în Cupă. După primele două goluri am încercat să conservăm rezultatul, pentru că se resimțea oboseala. De acum ne vom obișnui cu ritmul din trei în trei zile. Este un rezultat care ne dă speranțe pentru viitor. Felicit adversarii, dar și elevii mei pentru succes și prestație. Avem o atmosferă foarte bună, relațiile bune dintre jucători se văd și pe teren. O vom lua pas cu pas, ne gândim că câștigăm fiecare joc, după care ne gândim și la titlu. Meciul cu Brașov e ca o finală pentru noi. În acest meci nu a marcat Wesley, ci echipa. Dacă nu îi aduceau colegii mingea în față, nu reușea nici el să înscrie”, a spus Inacio Augusto la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER